Luna … Amica Mia!

Quantu si bedda stasira luna mia!
Sarannu sti stiddi chi ti fannu cumpagnia,
chi mostranu a tutti li to biddizzi
e la simpatia.
Si tu, la Regina di stu celu,
Musa tu … di l’innamurati
chi ogni sira aspettanu a tia
pi fari l’amuri e darisi vasati.
Ogni sira ti specchi di stu mari,
lassi sempri na scia di culura
chi riflettinu dintra lu me cori.
Si sempri pronta a fari cumpagnìa
a sti cori chi soffrinu di malincunia
e a cu ti chiama …, Amica Mia,
lassi sempri un sorrisu pi la via.
Oh Luna! Amica Mia …
Pallami, arrispunni a mia,
dimmi … lu viri tu l’amuri miu?
chi fa … pensa a mia
o sta cu nautra in cumpagnia?
Dimmillu si lu viri e addumannaci di mia …
Dimmi si ancora ni lu so cori iddu mi teni
o si ormai sugnu sulu un ricordu
chi chiù nun ci apparteni.
Lu vogghiu sapiri,
prima chi lu me cori mori
pi unu chi nun m’ha vulutu beni …
Oh Luna, Luna bedda mia …
nautra cosa dimmi ancora
e poi promettu, chi ti lassu stari
picchì lu sacciu chi si stanca
e puru tu ti n’agghiri a ripusari!
Dimmi … ma almanu tu, mi voi beni?
c’è na stidda vicinu a tia …
chi voli beni puru a mia?
Tu chi tuttu viri e tuttu sai
accumpagna stu cori a nautru cori,
un cori però chi sapi amari,
ma sula …, Amica mia,
nun mi lassari!
_____
di Giuseppa Maria Craparo

La poesia “Luna … Amica Mia!” si è classificata come finalista nella sezione poesie a tema libero in dialetto del Premio Nazionale di Letteratura e Poesia “Vincenzo Licata – Città di Sciacca” – Edizione 2010

spacer

Leave a reply