U làtru puvireddu!

Di ‘n gniùdici vinni cunnanatu,
‘mpuvurazzu ca ppi fami avia rubbatu,
‘mpanaru d’aranci, ma, cull’aggravanti,
ppi cui e ppi comu, non c’era scusanti,
era ladru ricidivu, non ‘mpurtava chiù nenti,
macari si fu a fami ‘u ‘mutivu prissanti.

Signuri, ppi favuri, m’ascutati?
forsi non ci fati casu, ma certu sapiti:

‘mpicciriddu, macari no sapi diri,
ma cianci, quannu avi fami;

‘mpicciutteddu s’affrunta e si sta sodu,
ma quannu avi fami soffri sulu;

na pirsuna ccu famigghia, quann’è l’ura
d’avanti a ‘na putia, ppi fari ‘a spisa,
non trasi, no picchì s’affrunta,
o annunca ha trasuta è pruibita?
Ma picchi non havi ‘na nichila fitusa,
senza aviri ‘a sacchetta spunnata.

Chista è genti povira Signuri!
Ca non sapi, a matina, ‘a testa unni sbattìri,
e quannu agghiorna non vidi l’ura,
d’attruvari aiutu ‘nda Manu Divina;
accussi si rivorgi a matri natura:
sono aranci, pessica o sunu pruna,
s’allinghi finu ca po’, a pitturina!

È ‘u Jùdici ca stu latru ha cunnannatu!
Ma sugnu certu, Diu no! Diu L’ha pirdunatu.

di Giovanni Grasso

__

“U làtru puvireddu!” ha partecipato all’edizione 2011 del Premio Letterario “Vincenzo Licata – Città di Sciacca”.

spacer

Leave a reply